Connect with us

Evenimente

Universitatea POLITEHNICA din București va găzdui CESAER Annual Meetings

Published

on

Lideri ai universităților europene de top discută viitorul științei și tehnologiei în cadrul CAESAR la UPB.

Universitatea Politehnica din București (UPB) a deschis astăzi porțile celei de-a 31-a ediții a Adunării Generale a CESAER – una dintre cele mai importante asociații universitare la nivelul Uniunii Europene. Evenimentul reunește reprezentanții a peste 50 de universități europene,din 25 de țări cărora li se alătură personalități din lumea cercetării științifice și a învățământului tehnic superior.

Adunarea Generală anuală a CESAER – cea mai importantă asociație la nivel european care reprezintă universitățile specializate în știință și tehnologie – este prezentă în acest an, în premieră, în România și pentru a celebra împlinirea a 200 de ani de la înființarea Universității Politehnica din București. În același timp, întâlnirea este ocazionată de centenarul Marii Uniri și de preluarea de către România a conducerii Consiliului UE , mandat ce va debuta în prima jumătate a anului 2019.

Principalele teme ale reuniunii științifice, aflată în desfășurare la Universitatea Politehnica din București  sunt axate  pe de o parte pe importanța colaborării interdisciplinare în domeniile cercetării, inovării și educației și pe de altă parte pe realizarea beneficiilor economice pe care le poate aduce consolidarea colaborării internaționale între universități. Totodată, în cadrul evenimentului va fi reliefat atât  rolul universităților în spectrul mai amplu al cercetării științifice aprofundate și inovării cât și cel al negocierilor purtate de CESAER pentru crearea unei noi generații de instrumente de finanțare ale Uniunii Europene. O importanță deosebită va fi acordată și eforturilor de continuare a colaborărilor cu universități din Regatul Unit.

CESAER este o asociație europeană formată din peste 50 de universități specializate în știință și tehnologie din 26 de țări. Asociația non-profit a fost înființată în 1990 și este recunoscută pentru importanța ei în Spațiul European an Cercetării. Obiectivele organizației sunt legate de optimizarea politicilor din domeniul educației și cercetării, de creșterea bugetului UE dedicat cercetării și de promovarea cooperării internaționale ca instrument principal pentru avansarea inovației.

Universitatea Politehnica din București este cea mai mare universitate cu profil tehnic din țară și singura universitate membră CESAER din România. Misiunea universității este de a utiliza inovația tehnologică cu scopul de a promova atât cunoașterea cât și o economie națională și europeană prosperă.

Mai multe detalii: www.upb.ro

Evenimente

Ziua Culturii Naţionale – eveniment de cea mai înaltă ţinută la TVR 3

Published

on

Marţi, 15 ianuarie, aniversăm naşterea lui Mihai Eminescu şi serbăm Ziua Culturii Naţionale, urmărind atât programele speciale dedicate, cât şi marele eveniment organizat  în această zi de Academia Română la Ateneului Român.

 

În fiecare an, românii serbează Ziua Culturii Naţionale – stabilită în 15 ianuarie, data când aniversăm naşterea poetului naţional Mihai Eminescu. Pentru a marca această zi, TVR 3 transmite în 15 ianuarie, de la ora 21.00, sesiunea festivă „Ziua Culturii Naţionale“ organizată  în această zi de Academia  Română la Ateneului Român.

 

Manifestarea desfăşurată în prezenţa Preşedintelui României, Klaus Iohannis, este moderată de acad. Ioan-Aurel Pop prelegeri urmând a fi susţinute de acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură, şi de acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române.

În cadrul sesiunii festive, Prefericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va adresa un mesaj, iar acad. Mihai Cimpoi va aduce, în alocuţiunea intitulată „Eminescu şi Basarabia“, un omagiu poetului naţional şi rolului esenţial pe care poezia acestuia l-a avut în păstrarea şi cultivarea limbii române şi a identităţii naţionale dincolo de graniţele ţării.

Sesiunea festivă va fi urmată de un recital de poezie oferit de actorul Dorel Vişan şi de un concert susţinut de „Camerata Regală“.

 

Evenimentul va fi precedat la TVR 3, de la ora 19.00 de o ediţie specială de Poesis şi de la ora 20.00, de Recitalul Dor de Eminescu. Recitalul emoţionant este susţinut de actorul Ion Caramitru, alături de celebrul clarinetist Aurelian Octav Popa şi a fost prilejuit de cea mai importantă reuniune a condeielor din România: Gala Scriitorii Anului, Iaşi, noiembrie 2018.

 

Continue Reading

Educatie

Robotiștii români participă la un schimb de experiență educațional în Paris

Published

on

Robotica le deschide tot mai multe uși elevilor din programul BRD FIRST Tech Challenge Romania! Asociația „Nație Prin Educație”, cea care implementează programul în țara noastră, și partenerul francez American School of Paris vor desfășura în cadrul Sezonului România – Franța proiectul „Robotica, un nou sport de echipă”.

În cadrul acestui schimb educațional, cele două țări partenere vor organiza atât demonstrații și workshop-uri de robotică, cât și vizite în centre universitare și hub-uri tehnologice. Tot acest schimb de experiență, sponsorizat de BRD Mindcraft, urmărește dezvoltarea ideilor din domeniul roboticii și a abilităților de lucru în echipă și a creativității participanților.

În perioada 9 – 13 ianuarie, cinci echipe din programul BRD FIRST Tech Challenge Romania (din Deva, Arad, Baia Mare, Beclean și Focșani) se află la Paris, unde vor avea parte de experiențe una și una. O vizită la Ambasada României în Paris, activități educaționale la American School of Paris, o vizită la Strate School of Design, o întâlnire cu cei de la „association CALIBAN”, o vizită la ENSTA ParisTech, prestigioasă universitate tehnică, una la Station F, cel mai mare campus de start-up-uri din lume, și una la Orașul Științei și al Industriei din Paris se află în programul pe care îl au elevii români în capitala Franței.

Toată experiența acumulată le va fi de folos în timpul celui de-al treilea sezon desfășurat în România al celebrei competiții internaționale de robotică. Odată cu începutul anului, cei peste 2000 de elevi înscriși în BRD FIRST Tech Challenge Romania au intrat pe ultima sută de metri a competiției. Luna februarie este una decisivă pentru adolescenții pasionați de educația STEM, pentru că atunci vor fi organizate regionalele de calificare pentru Campionatul Național de Robotică. Finala Națională are loc între 22 și 24 martie, la Sala Polivalentă din București, iar primele patru echipe vor pleca în Detroit, S.U.A., la Finala Mondială.

Continue Reading

Evenimente

Cinci școli și licee din București au fost pictate în cadrul proiectului “Educație prin Artă”

Published

on

Timp de două săptămâni, cinci școli și licee din Sectorul 1 din București au intrat pe mâna artiștilor de street art, care au înfrumusețat pereții exteriori ai clădirilor prin picturi ce au legătură cu educația.

Pornind de la numele proiectului “Educație prin artă”, artiștii au pus în scenă picturi vesele și semnificative pentru școlari și liceeni. Mai precis, deși diferite, fiecare desen reprezintă “evoluția și conexiunea umană”.

Astfel, de la picturi cu scriitori (Alexandru Vlahuță și Goethe), cărți, până la imagini despre legăturile dintre oameni, elevii din Colegiul Tehnic Grivița, Colegiul Goethe, Liceul Al. Vlahuță, Școala Gimnazială nr. 192 și Școala Gimnazială nr. 175 se bucură de imagini colorate care le stimulează creativitatea chiar de la intrarea în școală.

Organizat de Primăria Sectorului 1 a Municipiului București prin Centrul Cultural al Sectorului 1 și Asociația pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului (EDIT), proiectul “Educație prin Artă” a reușit să unească artiștii stradali cu instituțiile publice pentru înfrumusețarea a cinci locuri în care se pun bazele educației viitoarei generații.

Continue Reading

Trending