Connect with us

Educatie

S-a lansat proiectul editorial Scoala9, spatiu de dezbatere si dialog pentru invatamantul preuniversitar in Romania

Published

on

Echipa editorială DoR (Decât o Revistă) în parteneriat cu BRD – Groupe Société Générale semnează cea mai recentă premieră jurnalistică din țara noastră prin lansarea publicației „Școala9” – un demers autentic dedicat explorării, dezbaterii și documentării peisajului educației preuniversitare din țara noastră.

Proiectul editorial „Școala9”, hotspot educațional creat de DoR și BRD și coordonat de redactorul-șef Georgiana Ilie, este un spațiu care adună idei și lansează o provocare la dialog tuturor actorilor – profesori, părinți, elevi, factori de decizie (instituții), specialiști în educație – cu privire la direcţia în care se îndreaptă educația românească, adresând totodată cele mai bune metode dedicate dezvoltării performanței și calității în educație. Din dorința de a transforma cititul publicației într-o experienţă activă, în măsură să creeze interacțiuni autentice cu o comunitate de cititori, platforma va pune la dispoziție și o zonă de dezbateri publice pe teme relevante, lansate în urma explorărilor jurnalistice ale echipei redacționale.

Platforma Școala9 a apărut ca idee atunci când am constatat că nu există un spațiu public în care să se pună în discuție idei moderne despre educație. Sigur subiectul este tratat și de presă și de mulți experți în educație sau ONG-uri, însă de multe ori pe canale diferite. Credem că este nevoie să construim o piață a ideilor despre educație care să pornească din interiorul sistemului, și nu de la marginea lui sau creând o alternativă la el. Poți crea o școală alternativă la educația formală, dar nu poți crea un întreg sistem.  La această piață ar trebui să contribuie desigur specialiștii, dar și profesorii care sunt inima sistemului, elevii și părinții. Ne dorim ca această platformă să fie un spațiu viu, deschis, care pe lângă jurnalism de calitate construiește programe și susține cauze legate de educație. Vă așteptăm pe Școala9!”, spune Cosmina Frîncu, Brand Communication Manager  BRD – Groupe Société Générale.

Școala9 este locul în care profesorii, părinții și copiii își pot recunoaște viața de fiecare zi din școală. Nașterea unui nou sistem de educație – unul în care profesorii folosesc metode moderne de predare, în care elevii sunt pregătiți pentru lumea de azi, în care părinții sunt partenerii reali ai școlii – nu se poate face fără implicarea activă a tuturor acestor părți” (redactor-șef Georgiana Ilie, din manifestul Școala9)

Website: www.scoala9.ro

Educatie

XEO Talks reunește la Alba Iulia 12 echipe de robotică din programul FIRST Tech Challenge

Published

on

Alba Iulia găzduiește în acest weekend pasionați de robotică din întreaga țară! La invitația echipei de robotică din Alba Iulia, XEO, 12 echipe membre ale prestigiosului program FIRST Tech Challenge, implementat în România de Asociația „Nație Prin Educație”, participă la XEO Talks, eveniment care se desfășoară sâmbătă, 27 octombrie, și duminică, 28 octombrie, la Universitatea „1 Decembrie 1918”.

Printre invitații speciali ai evenimentului se numără și Ioan Istrate, Chief Commercial Officer la CyBourn, premiat în cadrul Galei Forbes 30 sub 30, și Sorin Badea, jurnalist si realizator al emisiunii Guerrilla HUB, recunoscut pentru pasiunea cu care promovează știința.

În cele două zile, elevii vor participa la workshop-uri inspiraționale, își vor împărtăși experiențele trăite până acum în cadrul competiției FIRST Tech Challenge și vor demara deja pregătirile pentru noul sezon al competiției, care va culmina în martie 2019 cu Campionatul Național de Robotică. „Alături de alți pasionați de robotică din întreaga țară, vrem să scriem împreună avancronica noului sezon BRD FIRST Tech Challenge România, să vorbim despre roboți, oameni, viață și viitor și nu în ultimul rând să demonstrăm că ideile frumoase rezistă în fața oricăror intemperii. Toate acestea vor fi acompaniate de magia orașului simbol al Marii Uniri, Alba Iulia”, au declarat membrii echipei de robotică XEO.

Continue Reading

Educatie

Președintele României a participat la evenimentul de aniversare a 200 de ani de existenta ai UPB

Published

on

Preşedintele României, Klaus Iohannis a participat la evenimentul de aniversare a 200 de ani de existenţa ai Universităţii Politehnica Bucureşti, fiind oaspete de onoare. Totodată, şeful statului  a avut o întâlnire cu membrii Biroului Permanent al Consiliului Naţional al Rectorilor. Ulterior, şeful statului a vizitat Centrul de Cercetări Avansate pentru Materiale, Produse şi Procese Inovative al Universităţii Politehnica Bucureşti.

Președintele Klaus Iohannis a fost întâmpinat de Rectorul UPB domnul Mihnea Costoiu, evenimentul s-a desfăşurat în noua Aulă a universităţii unde au fost prezenţi peste 1200 de invitaţi.

“Pe fondul declinului demografic, numărul studenţilor a scăzut, lucru cu atât mai îngrijorător cu cât ponderea tinerilor care ajung să finalizeze studiile universitare ne plasează pe ultima poziţie din Uniunea Europeană. Nevoia de specialişti a economiei româneşti nu este acoperită adecvat, în clipa de faţă, de absolvenţi şi nu există o evidenţă clară a inserţiei acestora pe piaţa muncii”, a afirmat Iohannis la evenimentul prilejuit de aniversarea a 200 de ani ai Universităţii Politehnica Bucureşti.

Potrivit şefului statului, unele universităţi au iniţiat proiecte de cartografiere a nevoilor pieţei muncii, dar este necesar ca relaţia dintre societate, economie şi mediul universitar să fie evaluată în baza unor studii pe termen mediu şi lung, care să depăşească interesul imediat.

“Într-o măsură chiar mai mare decât educaţia, activitatea de cercetare, un veritabil catalizator pentru dezvoltarea economică şi un garant al competitivităţii României, se realizează din ce în ce mai mult datorită consorţiilor şi colaborărilor internaţionale”, a spus Iohannis.

El a precizat că universităţile trebuie să îşi axeze eforturile pe dezvoltarea unor centre de cercetare bine finanţate şi cu personal calificat, cu recunoaştere internaţională şi care să atragă talente din întreaga lume.

“În acest demers, le-ar fi extrem de util dacă ar beneficia de finanţare adecvată şi de un cadru legislativ mai puţin birocratic, care să asigure un mediu cu adevărat competitiv în alocarea de fonduri şi care să clarifice rolul fiecărui tip de entitate de cercetare – universitate, institut de cercetare sau companie. Acestea nu sunt nici pe departe nişte cerinţe ieşite din comun, ci, dimpotrivă, sunt necesare pentru ca educaţia superioară din România să se alinieze celei europene”, a arătat Iohannis.

Continue Reading

Educatie

Documentarul AGERPRES, „Marea Unire – România, la 100 de ani” prezentat la deschiderea anului universitar

Published

on

Agenția Națională de Presă AGERPRES a difuzat luni, 1 octombrie 2018, în Aula Magna, din cadrul Universității Danubius din Galați, documentarul video dedicat Centenarului Marii Uniri. La deschiderea anului universitar, a fost prezent și Cristi Godinac, Preşedintele Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind, care a prezentat studenților și decanilor prezenți proiectul ReStart – pentru un jurnalism de calitate, inițiat de SRJ MediaSind în parteneriat cu AGERPRES.

Proiectul vizează principalele universităţi din ţară, iar prin intermediul său, studenții pot intra în contact cu exigențele meseriei de jurnalist, prin participarea activă la activități redacționale.

De asemenea, în cadrul deschiderii anului universitar, a fost prezentat și albumul AGERPRES, România: Evoluție, Ediție specială pentru Centenarul Marii Uniri, pe care participanții la eveniment l-au primit și apreciat.

Astăzi, aici, are loc un eveniment important atât pentru studenţii Universităţii Danubius dar şi pentru studenţii celorlalte universităţi din ţară. Odată cu începerea anului universitar 2018-2019, se lansează şi proiectul Restart – pentru un jurnalism de calitate. Datorită acestui proiect, studenţii, indiferent de la ce facultăţi fac parte, pot deveni jurnalişti, pot fi îndrumaţi de echipe de profesionişti de la AGERPRES, cea mai mare şi importantă agenţie naţională de presă a statului, şi de la SRJ MediaSind, cea mai mare organizaţie naţională a jurnaliştilor. Important este faptul că au acum o platformă în care să-şi publice materialele jurnalistice, reportaje audio, video, fotografii, şi, de ce nu, chiar anchete. Vor primi legitimaţii de voluntar AGERPRES şi vor putea să deschidă orice uşă pentru a realiza ştiri şi reportaje. Nu în ultimul rând, contractele de voluntariat pe care le vor încheia îi va ajuta mult pe piaţa muncii, constituind vechime în muncă“, a declarat Cristi Godinac.

Și rectorul Universității Danubius, conf. univ. dr. Andy Pușcă, a menționat importanța parteneriatului ReStart: “Am construit cu mult interes proiectul ReStart în parteneriatul AGERPRES, MediaSind si Universitatea Danubius. Acum trei ani de zile studenţii unversităţii noastre erau deja <<antrenaţi>> să opereze în toate domeniile media, ca urmare a preocupării constante pentru aspectele practice ale carierei, dobândite încă din timpul facultăţii. […] ReStart a venit cu parteneriatul select care înseamnă motivaţia necesară, expertiza şi dorinţa de a extrage <<genialitatea>> din studenţii noştri. Suntem mândri de studenţii şi partenerii noştri!“, a declarat acesta.

 

Despre filmul „Marea Unire – România, la 100 de ani”

Documentarul „Marea Unire – România, la 100 de ani” este o invitaţie la o călătorie emoţionantă şi captivantă, trăită şi nu doar povestită de oameni pentru care România înseamnă şi o colecţie de momente istorice importante în naşterea acestui stat. Practic, AGERPRES a mers pe urmele celor care au înfăptuit Unirea: în Basarabia, Bucovina de Nord şi Transilvania, iar urmaşii celor care au pus umărul la reîntregirea ţării deschid culisele celui mai important moment istoric. Prin vocea celor care povestesc, descoperim că suntem o naţiune fără graniţe. România, la 100 de ani aduce cu sine o istorie care continuă să se scrie.

Documentarul „Marea Unire – România, la 100 de ani” este realizat de Mihuţ Năstăsache, Marilena Stănescu şi Sergiu Olteanu. Imaginea este semnată de Alfred Schupler, Sergiu Olteanu şi Andrei Cârlan. Reporteri au fost Marilena Stănescu, Mihuţ Năstăsache şi Camelia Moise. Grafica, sunetul şi montajul sunt semnate de Andrei Cârlan, asistent tehnic fiind Alexandru Vintilescu.

Continue Reading

Trending