Connect with us

International

Cele mai mari venituri din concerte în 2017 au revenit trupelor veterane, în special cântăreţilor de rock

Published

on

Cântăreţi veterani şi staruri rock de sex masculin, majoritatea caucazieni, au obţinut cele mai mari venituri din turneele mondiale pe care le-au susţinut în 2017, potrivit unui top anual întocmit de revista Pollstar, publicat joi, în care artistele cel mai bine clasate – Celine Dion şi Lady Gaga – nu au reuşit să pătrundă între primele 10 poziţii, informează Reuters.

Trupa irlandeză U2 ocupă primul loc în Topul 20 al celor mai profitabile turnee din lume în anul 2017 cu încasări de 316 milioane de dolari, graţie turneului aniversar “Joshua Tree”, ce a marcat împlinirea a 30 de ani de la lansarea albumului omonim şi a inclus 50 de concerte.

Pe locul al doilea s-a clasat trupa americană Guns N’ Roses, care a vândut bilete în valoare de 292,5 milioane de dolari în 2017 în cadrul turneului mondial “Not In This Lifetime”.

Trupa britanică Coldplay încheie podiumul pe poziţia a treia, cu încasări de 238 de milioane de dolari, obţinute în timpul turneului “A Head Full Of Dreams”.

Bruno Mars, un artist în vârstă de 32 de ani, cu origini în Puerto Rico şi Filipine, este singurul muzician de culoare prezent în top 10, ocupând locul al patrulea, cu încasări de 200 de milioane de dolari.

Metallica s-a clasat pe locul al cincilea cu încasări de 152,8 milioane de dolari graţie turneului mondial “WorldWired”.

 

Sursa: Agerpres

Foto Credit: Billboard 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

International

Caravana „SERVUS, Europa!”, intr-o campanie, in premiera la TVR

Published

on

Caravana „SERVUS, Europa! ” – la Televiziunea Română În perioada 21 – 25 mai intrăm în direct din comunităţile româneşti din Ungaria în diverse transmisiuni live la TVR 1, TVR 3, TVR Cluj, TVR Internaţional şi TVR Moldova.

De luni, 21 mai, sub titlul SERVUS, Europa! – caravana TVR Cluj porneşte în periplul său prin comunităţile româneşti din vecinătatea ţării, prima destinaţie fiind Ungaria.

În intervalul 21-25 mai, telespectatorii vor putea urmări la TVR 3, TVR Cluj, TVR Internaţional şi TVR Moldova mai multe programe şi reportaje în transmisiuni live. Publicul din România va afla în premieră despre Micherechi, comuna cu cea mai mare populaţie românească din Ungaria, a cărei principală ocupaţie este agricultura şi despre Jula, oraşul unde se află singurul Liceu românesc din Ungaria, precum şi sediul Episcopiei Ortodoxe şi cel al Revistei de cultură Foaia Românească. Caravana Studioului TVR Cluj va ajunge apoi în capitala Ungariei,  Budapesta, un oraş care păstrează încă urmele lăsate de românii care şi-au adus contribuţia de-a lungul timpului la dezvoltarea lui. Ultimul popas al colegilor de la TVR Cluj va fi în staţiunea  Hajduszoboszlo, o localitate care a cunoscut o dezvoltare explozivă în ultimii 10 ani, mai ales datorită afluenţei mari de turişti şi investitori din România.

Caravana SERVUS, Europa! în Ungaria debutează luni, 21 mai, de la ora 11.00 cu slujba de Sfinţii Constantin şi Elena, transmisă în direct de la Catedrala Sf.Nicolae din Jula – ce va putea fi urmărită de românii din ţară şi din străinătate la TVR 3, TVR Cluj, TVR Internaţional şi TVR Moldova.

SERVUS, Europa!  va aduce din toate locaţiile din Ungaria corespondenţe zilnice în 1 Matinal şi în Telejurnalele  TVR 1, TVR 3 şi TVR Moldova. De asemenea, vor fi transmisiuni şi intervenţii în direct la emisiunile zilnice „Observator transilvan (TVR Cluj), „Regiunea în obiectiv”, „Actual Regional” (TVR 3). În fiecare seară Ansambluri folclorice din Transilvania vor evolua în direct din Ungaria în cadrul emisiunii „Cântec şi poveste” (TVR 3 şi TVR Cluj).

În cadrul emisiunilor vor fi invitate personalităţi ale vieţii publice, oameni de cultură, reprezentanţi ai administraţiei locale din România şi din Ungaria.

Continue Reading

Evenimente

Israel câştiga concursul Eurovision cu piesa “Toy” interpretată de Netta Barzilai

Published

on

Israel a câștigat finala Eurovision 2018 de la Lisabona, Portugalia. Cântăreața în vârstă de 25 de ani, Netta Barzilai, a interpretat piesa Toy și a cumulat 529 de puncte. Pe locul al doilea şi al treilea s-au clasat Cipru, cu 436 de puncte, respectiv Austria, cu 342 de puncte.

Netta Barzilai, reprezentanta Israelului, a câștigat finala Eurovision 2018, cu piesa ‘Toy’, pe scena Altice Arena din Lisabona, Portugalia.

Israelianca a fost marea favorită încă din săptămânile care au precedat semifinalele. Piesa ‘Toy’ este un apel la emanciparea femeilor împotriva tuturor formelor de hărţuire.

Israel a primit 529 de puncte.

Continue Reading

International

Productiile cinematografice “Get out” si ”Call Me By Your Name”, laureate la Premiile Sindicatului Scenariştilor Americani

Published

on

Filmele ”Get Out” şi ”Call Me By Your Name” au fost marele câştigătoare ale premiilor Sindicatului Scenariştilor Americani (WGA – Writers Guild of America), fiind distinse duminică cu trofeul pentru cel mai bun scenariu original şi, respectiv, cel mai bun scenariu adaptat, relatează EFE, citat de Agentia Nationala de Presa Agerpres.

 

Regizorul mexican Guillermo del Toro era nominalizat pentru filmul ”The Shape of Water”, împreună cu Vanessa Taylor, la categoria cel mai bun scenariu original, dar până la urmă premiul i-a fost înmânat lui Jordan Peele pentru ”Get Out”.

Au optat pentru trofee şi filmele ”The Big Sick”, ”I, Tonya” şi ”Lady Bird”.

La rândul său, James Ivory pentru ”Call Me By Your Name” s-a impus în disputa pentru cel mai bun scenariu adaptat în faţa filmelor ”The Disaster Artist”, ”Logan”, ”Molly’s Game” şi ”Mudbound”.

Premiile WGA, care s-au desfăşurat în două gale simultane la Los Angeles şi New York, au recompensat şi producţia de televiziune ”The Handmaid’s Tale” la categoria serial dramatic şi ”Veep” pentru cea mai bună comedie de televiziune. De asemenea scenariul filmului ”Jane” a fost premiat la categoria documentare.

 

Continue Reading

Trending