Connect with us

Media

100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România la TVR

Published

on

Televiziunea Română celebrează prin programe speciale aniversarea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, primul mare eveniment din seria Centenarului Marii Uniri.

Marţi, 27 martie, la TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Internaţional şi TVR Moldova vom putea urmări emisiuni de dezbatere, transmisiuni în direct, documentare, concerte, ediţii speciale dedicate aniversării Centenarului Unirii Basarabiei cu România. Telespectatorii de pe ambele maluri ale Prutului vor putea urmări programe transmise simultan pe canalele Televiziunii Publice.

 

Mai mult, redacţiile Ştirilor din Bucureşti şi de la Chişinău marchează o premieră. În ziua Centenarului Unirii Basarabiei cu România, cele două echipe de ştiri se unesc, iar prezentatorii principalelor Jurnale de la TVR 1 şi TVR Moldova fac schimb de pupitre şi redacţii. Mihai Constantin va prezenta din studioul de la Chişinău Jurnalul TVR Moldova, iar Stela Dănilă va fi gazda Telejurnalului de pe TVR 1. Cele două buletine de ştiri, de la orele 18.00 şi 20.00, vor fi transmise în simulcast pe TVR 1, TVR 3, TVR Moldova, TVR Internaţional. De asemenea, Mihai şi Stela vor intra şi în duplex din cele două studiouri. Înainte însă, Mihai Constantin ne va prezenta redacţia de ştiri de la Chişinău, iar Stela Dănilă pe cea de la Bucureşti, în Ediţia Specială de la TVR 1, ora 17.30.

 

Încă din primele ore ale zilei, TVR Moldova are programe dedicate Unirii Basarabiei cu România, în ediţia specială a emisiunii Matinalii. Ilinca Avram, Anatol Guzic, Elena Popa şi Andrei Veleşcu dau startul unei zile memorabile, de la ora 6.00 la 9.00 la TVR Moldova şi în simulcast la TVR 3.

 

Pe parcursul zilei, posturile TVR au pregătit ediţii speciale ale emisiunilor consacrate:

  • Perfect, imperfect, ora 00la TVR 1, TVR Internaţional şi TVR Moldova. Emma Zeicescu ne invită să urmărim, în direct din Parlamentul României, şedinţa solemnă dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.
  • Aici şi acum, ora 00, la TVR 1 şi TVR Internaţional, Alina Stancu discută despre momentul solemn cu invitaţii săi, istoricul Cosmin Popa şi prezentatoarea TVR Moldova Stela Dănilă.
  • „Se zice că…” , ora00, TVR 2, actriţele Tania Popa şi Ioana Calotă împrenă cu muzicianul Radu Captari vor vorbi despre artă, artişti şi Basarabia.
  • Pulsul zilei , ora 30, TVR 1, în simulcast la TVR 3 şi TVR Internaţional – Radu Andrei Tudor face Arc peste timp cu transmisiuni directe de la Suceava, Alba şi Chişinău.
  • România9, ora 00, TVR 1, Ionuţ Cristache are invitaţi speciali: Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, fost consilier al preşedintelui Mihai Ghimpu; Ion M Ioniţă – redactor şef revista Historia, Vasile Ernu – scriitor.
  • Obiectiv comunora00, TVR Moldova – Dana Ciobanu şi descendenţii personalităţilor care au contribuit la săvârşirea Unirii cu România vor evoca aminitiri valoroase din viaţa înaintaşilor lor
  • Punctul pe Aziora00TVR Moldova – Vasile Munteanu ne prezintă o dedicată aceluiaşi eveniment istoric.

 

Profesorul Adrian Cioroianu ne prezintă Centenarul Marii Uniri în 100 de poveşti5 minute de istorie. În săptămâna 26 – 30 martie 2018, TVR 2, TVR Internaţional şi TVR Moldova vor difuza cinci poveşti dedicate Unirii Basarabiei cu România, filmate la Chişinău, în locuri reprezentative pentru momentele Unirii.

 

Marţi, 27 martie, la Generaţia Unirii- Alexandru Marghiloman, un mare român, alături de Monica Ghiurco se vor afla Irina Vlăduca Marghiloman – strănepoata lui Alexandru Marghiloman, lectorul univ. dr. Marius Adrian Nicoară – comandor de aviaţie în rezervă şi prof.univ. dr. Jipa Rotaru – istoric. Dezbaterea găzduită chiar în fosta reşedinţă a marelui om de stat va putea fi urmărită la TVR Moldova, de la ora 16.00 şi la TVR Internaţional, de la ora 17.30.

 

Documentarul de colecţie Unirea Basarabiei cu România – 27 martie 1918 surprinde efortul politic, diplomatic şi militar al unor luni, săptămâni şi zile febrile din partea românilor de pe ambele maluri ale Prutului (TVR 1 – ora 16.05TVR Internaţional – ora 12.10, TVR Moldova – ora 24.00), în timp ce programul Ferdinand şi Maria – între datorie şi destin îi aduce în prim-plan pe cei doi suverani care au marcat definitiv istoria României (TVR Internaţional – ora 11.40TVR Moldova – ora 13.30TVR 1 – ora 23.30).

 

Spectacolul Din suflet românesc, din cadrul Zilelor Alexandru Marghiloman, reuneşte  nume mari ale muzicii populare de pe ambele maluri ale Prutului, precum Grigore Leşe, Laura Lavric, Benone Sinulescu, Ion Paladi, Valeria şi Traian Ilea, Sava Negrean Brudaşcu, alături de Orchestra Lăutarii condusă de Nicolae Botgros, Ansamblul Transilvania, Ansamblul Etnofolcloric „Ştefan Vodă” şi trupa Nemuritorii. Evenimentul prezentat de Dana Ciobanu, jurnalist TVR Moldova şi Radu Andrei Tudor, jurnalist TVR 1, va putea fi vizionat la TVR Moldova şi TVR 3 – ora 21.00 şi TVR Internaţional – ora 22.00.

 

Pe tot parcursul anului, Televiziunea Română sărbătoreşte cel mai important eveniment din istoria României moderne, Centenarul Marii Uniri, printr-un amplu proiect editorial. TVR realizează şi difuzează pe toate posturile sale emisiuni speciale, transmisiuni în direct, documentare, filme artistice şi campanii susţinute de Ştirile TVR.

Media

TVR 2: Preselecţii „Câştigă România!” în Capitală

Published

on

Virgil Ianțu, gazda „Câștigă România!”, invită pasionații concursurilor cultură generală să se înscrie la preselecţiile unicului program de acest gen pe teme despre România din peisajul media!

 

În data de 15 noiembrie, între orele 14:00 și 19:00, la sediul Televiziunii Române, intrarea din strada Strada Ermil Pangrati nr. 28, sector 1, Bucureşti, fanii „Câștigă România!” au şansa să-şi împlinească visul: să devină concurenţi şi să câştige premiile puse în joc de TVR 2 şi TVR 2 HD.

Concurs unic în peisajul media, „Câștigă România!” vine în întâmpinarea dorinței fanilor şi îi provoacă pe toţi cei dornici să-şi testeze cunoştinţele de cultură generală pe teme despre ţara noastră şi să ia parte la preselecţiile celui de-al şaselea sezon.

 

Producţie 100% românească, a Televiziunii Române împreună cu compania Zucchero Media, “Câştigă România!” este o emisiune-concurs de cultură generală difuzată la TVR 2 şi TVR 2 HD prezentată de Virgil Ianţu. În fiecare ediţie, în platoul emisiunii se află trei concurenţi. Calculatorul alege de pe harta României un judeţ de graniţă ca punct de plecare, iar misiunea celor aflaţi în concurs este să ajungă într-un alt judeţ, tot de graniţă. Pentru a merge mai departe, participanţii trebuie să răspundă corect la întrebări de cultură generală ce au legătură cu judeţele “prin care trec”. Concurentul care reuşeşte să câştige zece ediţii consecutive, maximum de ediţii la care poate participa prin regulament, intră şi în posesia Marelui Premiu “Câştigă România”, un autoturism.

 

“Câştigă România!”a devenit una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite emisiuni de gen din Romania, aceasta fiind remarcată şi la nivel internaţional. Emisiunea-concurs de pe TVR 2  s-a lansat pe piaţa internaţională, iar în premieră formatul românesc prezentat de Virgil Ianţu va fi adaptat pentru publicul american. Actriţa Whoopi Goldberg va fi producătoarea show-ului, care se va intitula „Win Your Country“.

În 2017, producţia TVR a fost selecţionată la Eurovision Creative Forum, organizat de EBU (European Broadcasting Union). Un an mai târziu, concursul de cultură generală de la TVR 2 a fost selectat în finala “International Format Awards 2018”, la secţiunea Cel mai bun format de game show de studio, într-o competiţie internaţională în care se premiază cele mai valoroase formate de emisiuni.

Continue Reading

Media

Ştirile TVR vor fi prezentate într-un decor nou, dintr-un studio multifuncţional

Published

on

Emisiunile informative ale Televiziunii Române vor fi transmise, din 3 noiembrie 2019,  din Studioul 2 al TVR, care a fost transformat într-un platou TV multifuncţional, dotat cu tehnologie modernă, care asigură transmisia în sistem High Definition. Acest proiect este parte a unui proces mai amplu de modernizare a televiziunii publice care va emite integral, în sistem HD, pe canalele TVR 1 şi TVR 2.

„Noua identitate vizuală a Știrilor TVR oferă telespectatorilor o imagine comparabilă cu cea a unui program informativ de la orice post european”, declară Mădălina Rădulescu, director al Ştirilor TVR. „În spatele tehnologiei moderne rămâne, însă, esenţa ştirilor reprezentative pentru misiunea televiziunii publice. O selecție riguroasă, relevanţa informației şi credibilitatea dobândită prin verificarea atentă a surselor fac ca subiectele din cele aproape 12 ore zilnic de programe informative, difuzate pe canalele TVR, să servească interesului tuturor telespectatorilor”, adaugă Mădălina Rădulescu.

 

Transmisiunile din noul studio vor beneficia atât de tehnologia High Definition, cât şi de o dinamică vizuală sporită, asigurată de un Video Wall de 30 m² de led HD de înaltă rezoluţie, completat de un wall secundar de 15 m² în tehnologie IPS şi de un pachet grafic modern.

Ecranele sunt integrate într-un concept scenografic nou, realizat de arhitectul Petre Ţalea, care  asigură „identitatea Ştirilor TVR prin imaginea spaţiului creat atât prin formă, materiale, cât şi prin dispunerea spaţiilor de prezentare, inclusiv pe verticală”.

 

Studioul 2 al Televiziunii Române va găzdui Telejurnalele TVR 1 şi TVR 2, precum şi producţii de actualitate ale televiziunii publice.

 

Canalele TVR 1 şi TVR 2 ale Televiziunii Române vor emite, din 3 noiembrie 2019, integral, în sistem High Definition (HD), oferind telespectatorilor o experienţă vizuală care va dubla calitatea producţiilor precum „Vedeta populară”, „Câștigă România!”, „Dosar România”, „Dispăruți fără urmă”, „Memorialul durerii”, „Drag de România mea!”, dar şi a filmelor şi documentarelor TVR.

 

Canalele TVR 1 HD şi TVR 2 HD vor putea fi recepţionate în sistem digital terestru, la nivel naţional (DVBT2); prin satelit, în pachetul emis de SRTv, precum şi în sistem digital, la toţi operatorii de cablu din România.

Continue Reading

International

CENTRAL EUROPEAN MEDIA ENTREPRISES VA FI ACHIZIȚIONATĂ DE PPF

Published

on

CENTRAL EUROPEAN MEDIA ENTREPRISES VA FI ACHIZIȚIONATĂ DE PPF Tranzacția este evaluată la aproximativ 2.1 miliarde USD 4.58 USD per acțiune comună din clasa A în numerar 32% Premium la prețul de acțiune neafectat

Hamilton, Bermuda – 27 octombrie, 2019 – Central Media Entreprises Ltd. (“CME” sau “Compania”) (NASDAQ / Prague Stock Exchange: CETV) a anunțat astăzi că a semnat un acord final de achiziție a companiei de către un afiliat al PPF Group N.V. (“PPF Group”), într-o tranzacție în numerar evaluată la aproximativ 2.1 miliarde USD.

Conform clauzelor acestui contract, deținătorii acțiunilor comune din clasa A, emise și restante, vor primi 4.58 USD pe acțiune. Această evaluare reprezintă o majorare de aproximativ 32% din prețul acțiunilor CME, înainte de anunțul din 25 martie 2019, referitor la inițierea unui proces de explorare și evaluare al posibilelor strategii alternative de către Companie.

Jim Billock, Președintele Consiliului Director al CME, a declarat “Comitetul Special al Consiliului împreună cu consilierii noștri au realizat o evaluare extinsă a alternativelor implicând un număr semnificativ de părți strategice și financiare. Anunțul de astăzi reafirmă angajamentul nostru de a oferi valoare tuturor acționarilor.”

Printr-o declarație comună, Michael Del Nin si Christoph Mainusch, Co-Chief Executives Officers, au declarat următoarele: “În ultimii șase ani, în timp ce transformam acest business asigurând o creștere uimitoare a profitabilității, focusul nostru a fost acela de a crea valoare pentru proprietarii noștri. Această tranzacție care reprezintă punctul culminant al acestor eforturi, este corectă pentru acționari și o concluzie satisfăcătoare a uneia dintre cele mai reușite transformări ale unei companii de media de top din aceste timpuri. Ne bucurăm că Grupul PPF, cu rezultate de business deosebite în mai multe industrii, împărtășește perspectiva noastră asupra conținutului local și a capacității sale de a atrage audiențe mari în televiziune.”

Acest contract a fost aprobat în unanimitate de către CME Consiliul Director, în baza recomandării Comitetului Special al Consiliului. AT&T Inc, cel mai mare acționar al CME, a votat în favoarea tranzacției. Achiziția urmează să fie finalizată la jumătatea anului 2020, după ce va primi aprobările necesare și după ce se vor aduce la îndeplinire clauzele contractuale. Încheierea tranzacției nu este supusă niciunei constrângeri financiare.

Consilierii finaciari ai Companiei au fost Allen & Company LLC și Bank of America Merrill Lynch, iar consilier juridic a fost Covington & Burling LLP.

Despre CME: CME este o companie de media și divertisment cu afaceri în cinci țări din Europa Centrală și de Est, cu o populație cumulată de aproximativ 45 milioane de oameni. Operațiunile CME cuprind 30 de televiziuni în Bulgaria (bTV, bTV Cinema, bTV Comedy, bTV Action, bTV Lady și Ring), Republica Cehă (Nova, Nova 2, Nova Cinema, Nova Sport 1, Nova Sport 2, Nova International, Nova Action și Nova Gold), România ((PRO TV, PRO 2, PRO X, PRO GOLD, PRO CINEMA, PRO TV Internațional și PRO TV Chișinău), Slovacia (TV Markíza, Markíza International, Doma și Dajto) și Slovenia (POP TV, Kanal A, Brio, Oto și Kino). CME este listat la NASDAQ Global Select Market și la Prague Stock Exchange sub simbolul “CETV”.

Continue Reading

Trending